Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) - Începutul Triodului
Biserica aşează în mod pedagogic, sănătos o perioadă de 3 săptămâni înainte de începerea Postului Mare în care să aşezăm lucarea sufletească şi trupească, într-un mod cuviincios, într-un mod adecvat astfel încât Postul să fie trăit cu adevărat.
Biserica lasă dezlegare în Săptămâna Vameşului şi a Fariseului pentru a mânca din toate, în toate zilele. Zilele de miercuri şi vineri sunt însoţite de menţiunea „harţi”. Următoarea săptămână este postită în mod firesc, cu zilele de înfrânare, de post miercuri şi vineri. Iar în a treia săptămână înainte de Postul Mare nu mai avem dezlegare la carne, ci doar la produsele lactate, ouă şi peşte.
În legatură cu pericopa evanghelică a vameşului şi a fariseului, este o mare opoziţie între atitudinea, starea şi felul în care doi oameni se rugau. Chiar şi în Biserică atunci când ne uităm, stând noi în taina noastră, fără gândul de a judeca în vreun fel sau altul, observăm cu se roagă cei de lângă noi. Stările acestea care se văd şi în Bisericile noastre arată ceea ce este înăuntrul nostru şi felul în care omul arată în rugăciune înainte de a rosti ce crede despre sine şi despre cei de lângă el.
Este bine să chemăm atenţia lui Dumnezeu asupra noastră, dar să o chemăm atunci când punem începutul cel bun, aşa cum vameşul a aşezat lucrarea lui. Vameşul stătea departe, nu era vizibil, nu stătea în faţă să fie văzut de toţi, spre deosebire de fariseu. El nici ochii nu şi-i ridica la cer. Îşi bătea pieptul şi spunea: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”. Felul în care cerea lui Dumnezeu toate ale sale rămâne o taină, pentru că în aceste cuvinte în care îi spui lui Dumnezeu ca unui Tată pe nume şi-i ceri lucrarea Lui mântuitoare arată că ai într-adevăr nevoie de El.
Este important să punem înaintea lui Dumnezeu, înainte de toate, gândul acela simplu, înainte de a cere orice şi de a spune orice: „Doamne, eu am nevoie de Tine!”.
Temeiul pe care îl pune Biserica astăzi, vameş şi fariseu în antiteză, unul diferit de celălalt, ne aşează în faţă un model pe care să-l urmăm, pentru că Domnul Hristos trage concluzia înaintea tuturor celor care Îl ascultau: „Adevărat vă zic voua că vameşul s-a coborât mai îndreptat la casa lui decât acela (fariseul)”. „Pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel care se smereşte pe sine, acela se va înălţa”.
Aceasta este smerenia: să lăsăm pe Dumnezeu să fie Cel Care oferă, Care dăruieşte şi noi să primim, socotindu-ne nevrednici, socotindu-ne ca fiind atât de mult iubiţi şi iertaţi încât darul lui Dumnezeu este şi mai bine primit. Această lucrare o pune Biserica la începutul perioadei de pregătire pentru Postul Mare.
